Precursori

Kant prefigurează geografia mentală arătând că este imposibil ca informațiile despre lume să fie folosite fără a avea o anumită idee despre suprafața terestră, dincolo de vecinătatea imediată. (Nicolae, 2011: 74)

Mai târziu, ideile care stau la baza geografiei mentale au apărut în cadrul geografiei anglo-americane la începutul secolului XX. În 1907, F. P. Gulliver a prezentat o lucrare asupra modului în care copiii percep probleme precum orientarea în spațiu (IEHG, 2009, I, p. 283). Ulterior, în 1913, Trowbridge a publicat un eseu pe tema hărților și imaginației. Acesta a observat că anumiți locuitori ai orașului par a avea întotdeauna un bun simț al orientării în timp ce alții „… sunt de obicei confuzi în legătură cu direcția atunci când ies dintr-un teatru sau stație de metrou de exemplu” (citat în Gould și White, 1974: 28). Mai mult decât atât, autorul a observat că anumiți indivizi au hărți „informale, imaginare” în mintea lor centrate de cele mai multe ori pe propria locuință, în timp ce alții au o orientare egocentrică, adică raportează spațiul la poziția lor într-un anumit moment. Primii se deplasau ușor într-un peisaj urban familiar, dar deveneau dezorientați în areale necunoscute. Cel de-al doilea grup se deplasau mult mai sigur în medii necunoscute, iar Trowbridge propune din această cauză predarea unor ore de orientare în școli.

Gulliver și Trowbridge au realizat că orientarea se face mult mai ușor printr-un sistem egocentric decât pe baza punctelor cardinale și au subliniat existența unor puncte de referință ale acestor sisteme personale de orientare (IEHG, 2009, I, p. 283).

Ideea opusă determinismului geografic, și anume faptul că omul poate modela mediul prin intermediul culturii dând naștere unui peisaj cultural, apare pentru prima dată la geograful american Sauer (1925). Acesta a format o adevărată școală de geografie culturală la Universitatea Berkeley, California, concentrându-se pe relațiile om – mediu și implicațiile acestora asupra peisajului.

  Diagramă reprezentând morfologia peisajului cultural

(după Sauer, 1925: 343 în Gold, 1980: 35)

În 1947, John K. Wright a expus o comunicare cu ocazia celei de-a 43-a întâlnire anuală a Asociației Geografilor Americani intitulată „Terrae Incognitae: Locul imaginației în geografie”. În doar 15 pagini, Wright reușește să formuleze câteva idei extrem de importante pentru geografie, multe dintre ele fiind puncte de plecare pentru studii geografice variate care continuă și astăzi. Geograful american arată importanța imaginației în geografie, a subiectivității și a esteticului. Aceste trei noțiuni nu sunt văzute ca opuse rigorii științifice, ci sunt discutate, împărțite pe tipologii și nuanțate, extrăgându-se parte utilă, pozitivă pentru geografie. În ultimă instanță, Wright definește geosofia ca tot ceea ce înseamnă cunoștințe geografice din toate punctele de vedere. Aceste idei constituie un punct de reper pentru începuturile geografiei mentale.

Relația omului cu mediul privită ca având în centru percepția constituie, de asemenea, subiectul lucrării „La geographie psychologique” („Geografia Psihologică”, 1939) a geografului francez Georges Hardy. Așadar geografia franceză are de asemenea un aport important la formarea geografiei mentale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s