Denumire, definiție și obiect de studiu

Denumirea în sine a unei ramuri științifice nu este atât de importantă în zilele noastre, când interdisciplinaritatea și complexitatea tot mai mare a obiectului de studiu și a abordărilor duc la o multitudine de domenii de nișă. Importante sunt ideile care o compun, evoluția lor ca formă și conținut, situația actuală și perspectivele pentru viitor, atât cele teoretice cât și cele practice. Totuși, pentru o mai mare claritate a argumentării, este necesară stabilirea unei denumiri. Personal, optez pentru noțiunea de geografie mentală.

Geografia mentală sub această denumire este foarte rar întâlnită în literatura de specialitate. Putra și Yang, în 2006, precum și Reinders, în 2007 o folosesc în această formă în timp ce în numeroase alte cercetări găsim denumiri diverse în același mod în care și ideile geografiei mentale sunt amestecate cu alte preocupări. Nu la fel stau lucrurile în spațiul non-științific, în limbajul comun, în media sau în beletristică, noțiunea de geografie mentală este preponderentă pentru a desemna percepția asupra spațiului sub diverse forme.

John K. Wright (1947) afirma că geografia în sens larg este formată dintr-un nucleu foarte restrâns, compus din lucrări științifice de geografie, și o zonă periferică, mult mai extinsă, ce cuprinde informațiile geografice conținute de tot ceea ce este non-științific, de exemplu: cărți de călătorie, periodice, ficțiune, poezie sau chiar pictură.

Chiar dacă majoritatea acestei geografii informale are foarte puțină importanță pentru noi, o parte din ea oferă o viziune adânc în inima lucrurilor de care suntem preocupați cel mai îndeaproape” (Wright 1947: 10)

Dacă luăm în considerare cele spuse de către acest geograf american acum peste 60 de ani, atunci folosirea noțiunii de geografie mentală în geografia informală poate constitui o bază pentru adoptarea termenului și în geografia formală.

Un alt motiv pentru susținerea denumirii este acela al conciziei. Geografia mentală cuprinde noțiunea cel mai des folosită pentru a ne referi atât la intelect, cât și la psihicul uman – mintea (mintal, mental). Dicționarul explicativ al Limbii Române (1996) definește mintea ca: „facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect”. Prin urmare geografia din minte, adică în sens extins descrierea spațiului în mintea individului este cea mai simplă formulare pentru a cuprinde percepția asupra spațiului.

Literatura de specialitate propune o serie de alte denumiri dintre care enumerăm: percepția mediului, psihogeografie, etnogeografie, geografia imaginii, geografia percepției, iar în tradiția behavioristă: behaviorism cognitiv (Gold, 1980: 246).

În geografia anglo-americană termenul de geografie mentală este foarte rar folosit. De aceea termenul geografie mentală folosit în studiul de față reprezintă în mare echivalentul termenului percepție asupra spațiului („space perception”, Light, 2011).

O definiție este o operație de determinare a însușirilor proprii unui lucru, unei noțiuni precum și enunțul prin care se exprimă această operație (DEX 1996). Pe scurt, geografia mentală se poate defini ca percepția asupra spațiului. Pentru o definiție mai cuprinzătoare însă este necesar să luăm în considerare caracteristicile de bază ale geografiei mentale.

Cele două noțiuni alăturate – percepția spațiului, arată cu claritate interacțiunea dintre două științe: percepția este o noțiune proprie psihologiei în timp ce spațiul aparține incontestabil geografiei. Așadar o primă însușire a geografiei mentale și implicit prima parte a unei definiții extinse este aceea de zonă de interacțiune între geografie și psihologie.

Putra și Yang (2006: 2) consideră geografia mentală ca: „distribuția geografică a percepției mentale umane”. Autorii înțeleg prin aceasta spațiile care se percep și în ce fel se realizează percepția lor. Astfel o a doua parte a definiției este aceea că geografia mentală studiază percepția asupra spațiului ca mod de formare, nivelurile la care acționează și produsele cognitive rezultate.

Pe lângă percepție și spațiile percepute considerăm că geografia mentală are în vedere și alte două tipuri de spații: spații imaginate și spații virtuale. Spațiile imaginate sunt de asemenea spații aflate în mintea indivizilor însă acestea nu sunt formate exclusiv prin percepție ci cu ajutorul imaginației. Bineînțeles că informațiile pe care le acumulăm cu ajutorul percepției sunt folosite de imaginație pentru construirea spațiilor imaginate, pentru că, așa cum arăta Wright (1947: 4), nu mai există astăzi „terae incognitae” complete, ci fiecare spațiu poate fi intuit, chiar dacă nu a fost văzut niciodată. Spațiul imaginat este studiat pe larg în cadrul geografiei imaginative, domeniu care câștigă teren în zilele noastre în geografia britanică (Light, 2008: 1).

Virtual înseamnă potențial, ceva ce există doar la nivel de posibilitate, ceva ce nu este real. Un spațiu virtual este așadar un spațiu reflectat într-un anumit mod în mintea oamenilor în absența unui suport concret și fizic, și implicit, în absența percepției.

În concluzie, o definiție extinsă a geografiei mentale este următoarea:

Geografia mentală este ramura geografiei umane aflată în zona de interacțiune între geografie și psihologie, care studiază percepția asupra spațiului ca mod de formare, niveluri de acțiune și produse cognitive rezultate, precum și spațiile mentale imaginate sau virtuale.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s