Ce este?

Geografia mentală este lumea din mintea fiecăruia dintre noi.

Oamenii nu se pot raporta la întreg spațiul fizic în același timp. Simțurile ne permit interacțiunea numai cu o mică parte a spațiului, cel aflat în fața ochilor noștri. Cu toate acestea noi știm ce se află în spatele nostru și mai mult decât atât, știm cum arată alte părți ale orașului, ale țării și chiar locuri foarte îndepărtate ale lumii. Asta pentru că le-am văzut cândva, am auzit pe alții care le-au văzut sau pur și simplu ni le imaginăm. Toate aceste imagini ale spațiului reprezintă geografia mentală.

Geografia mentală este prezentă în viața de zi cu zi a fiecăruia. Capacitatea omului de a se descurca în spațiu, deși este considerată adesea un lucru de la sine înțeles, este de fapt un proces extrem de complex de raportare a psihicului uman la spațiul care îl înconjoară și de recompunere a acelui spațiu în minte. În prezent auzim tot mai des noțiuni precum: hartă mentală, imagine, percepție asupra spațiului, atât în media și conversațiile de zi cu zi, cât și în domeniul academic. Ideea conform căreia spațiul cu care interacționează ființele umane nu este cel real ci un altul, construit de simțuri și minte nu este una nouă. Aceste idei au apărut explicit în opera lui Kant, care a predat geografia timp de 40 de semestre la Konigsberg, iar, mai târziu, au cunoscut apogeul odată cu behaviorismul.

Astăzi percepția este mai puternică decât oricând, devenind elementul central în jurul căruia gravitează imaginile, marketingul sau brand-urile.

Spațiul perceput, spațiul mental, cel de-al treilea spațiu sunt denumiri ale unei entități cu care fiecare dintre noi interacționează neîncetat și fără de care omul nu ar fi capabil de deplasare sau de relaționare cu mediul.

Fiind vorba despre spațiu, cea mai indicată știință care poate aborda acest produs al percepției, este fără îndoială, geografia. Însă aceasta nu poate acționa singură, ci are nevoie de contribuția unor domenii conexe în general, și a psihologiei în special, pentru a putea avea pretenția unei abordări cât mai complete a obiectului de studiu.

Pentru o definire mai complexă, mergeți la pagina Teorie, secținea Denumire, definiție și obiect de studiu.

Acest blog este o continuare a tezei de doctorat „Studiu de geografie mentală în municipiul București”. Spre deosebire de studiile de sociologie sau urbanism, geografia mentală coboară în interiorul orașului și îl privește prin ochii locuitorilor.

Fiecare perspectivă asupra spațiului este valoroasă și de aceea vă rog să participați la această inițiativă, de a contura o geografie mentală a Bucureștiului în special și a orașului în general.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s